Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Salut, Medgidia!

Premiați, conform tradiției, la Medgidia

Primăria municipiului Medgidia continuă tradiția demarată încă din anul 2017 și premiază, în primele luni ale anului, cetățenii majori, tinerii proaspăt căsătoriți, și cuplurile care

Salut, Medgidia!

Ce proiecte au aprobat consilierii din Medgidia

Șaisprezece proiecte de hotărâre au fost analizate și acceptate cu vot majoritar de membrii Consiliului Local Medgidia în ultima ședință ordinară. Primul punct pe ordinea

Salut, Medgidia!

Iată proiectele ce vor fi dezbătute la Medgidia!

 Consilierii municipali din Medgidia se reunesc astăzi în ședință ordinară. Aleșii locali vor dezbate un număr de 16 proiecte. Printre inițiativele ce vor fi supuse

Salut, Medgidia!

Ce proiecte au aprobat consilierii municipali la Medgidia

Aleșii locali din Medgidia s-au întrunit în ședință și au aprobat cele 17 proiecte de hotărâre, aflate pe ordinea de zi. Consilierii locali au aprobat

Salut, Medgidia!

Consiliul Local Medgidia se întrunește astăzi

Consilierii locali din Medgidia se întrunesc astăzi în ședință pentru a dezbate un număr de 17 proiecte de hotărâre. Printre proiectele de hotărâre inițiate de

Salut, Medgidia!

Ședință de Consiliu: Bugetele aprobate, bursele școlare suplimentate

Consilierii locali din Medgidia s-au reunit marți în ședință pentru a dezbate cele 21 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Primele patru

Salut, Medgidia!

Ce au votat consilierii locali din Medgidia

Consilierii locali din Medgidia s-au reunit joi, 15 decembrie, în ședință și au aprobat toate cele 26 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de