Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Operatorii economici de pe litoral fluieră a pagubă. Deși ne aflăm în plin sezon estival, turiștii întârzie să-și facă apariția, iar puținii clienți care-și iau inima în dinți să pășească pe plajele răs-lățite cu bani europeni sunt ușuiți de patronii hotelurilor care dau interzis la șezlonguri și beach-bar pentru cei care nu sunt și cazați la ei.

În weekend, pe plaja aflată în dreptul Hotelului Alcor din stațiunea Mamaia a bătut vântul, ca și la vecini de altfel. Chiar și așa, patronii unității de cazare s-au îmbrăcat în alb – deh! căldură mare monșer printre dunele de nisip – și au ieșit la vânat de clienți. Nu însă pentru a-i ademeni pe plaja lor, așa cum mai fac alții care se roagă la propriu de mușterii, ci pentru a-i goni pe bieții oameni care îndrăzneau să calce plaja din dreptul dughenei lor, pe motiv că nu sunt cazați la ei. Monica Cusă, soția omului de afaceri Gheorghe Cusă, cel care a preluat hotelul de la niște afaceriști din Constanța – o doamnă în etate, de la care te-ai aștepta să-și odihnească oasele undeva pe la umbră – a ieșit pe plajă ca pe front pentru a se lua în piept cu potențialii clienți, constănțeni sau turiști, necazați în hotelul famigliei.

Înfofolită în branduri, maia” atacă

Îmbrăcată în branduri din cap până în picioare, septuagenara s-a așezat la pândă printre șezlongurile în majoritate goale și a început să-i tragă de mânecă pe oameni întrebându-i dacă sunt sau nu cazați la Alcor. Printre clienții plajei se aflau însă și turiști sau constănțeni necazați, dar care în timpul săptămânii, în absența “doamnei” Monica, închiriau de la angajați șezlonguri cu 40 lei bucata și comandau de la bar ce pofteau, fără să-i ia nimeni la întrebări, așa cum ar fi și normal, ar spune oamenii care gândesc normal. Numai că, la sfârșit de săptămână, când papu a lăsat-o pe maia liberă la mare, situația s-a schimbat și ea a scăpat pe plajă, mai mai să muște din clienți.

Sângele de stăpân clocotind în vene

Femeia nu a avut mustrări de conștiință, spun martorii, nici când a izgonit un cuplu de bătrânei oprit pe plajă pentru a admira marea și a-și trage sufletul pe plaja din dreptul unității hoteliere atât de bine păzite. Scăpată de sub control, cu sângele de stăpân clocotind în vene, maia a început să se oțărască la lume cum că este proprietară “pe nisip, cât și pe luciul apei”, că așa i-a spus soțul ei. Putem ierta, desigur, lacunele evidente ale unei femei ținute în palmă de soț, care probabil nu a ieșit din casă nici să cumpere o pâine, dar nu putem trece cu vederea mentalitatea de stăpân, de moșier, pe care mulți dintre cei ce închiriază plajele an de an o au față de muritorii de rând, fie ei turiști sau constănțeni.

Proprietari pe nisip și pe Marea Neagră

În neștiința ei, că să ne exprimăm elegant, femeia le-a spus celor pe care îi soma să părăsească plaja, că le dă voie să facă o baie, deși ea știe că la contabilitate are un act care zice că are bucata de nisip și din Marea Neagră pe numele ei, al familiei. “Chem paza! Nu aveți voie nici să închiriați șezlong, nici să stați cu cearșaful și nici de la bar nu luați nimic, decât dacă sunteți cazați”, tuna femeia. Ea nu a aflat nici că există o lege care protejează consumatorii și care îți interzice să discriminezi când îți vinzi produsele sau serviciile și, cel mai important, că nu s-a împroprietărit nimeni pe Marea Neagră, iar din fericire plaja nu a fost încă parcelată și împărțită între ei. Între cei care s-au urcat călare pe oameni și pe bunul simț și cărora nu pare să le mai ajungă oricât.

Bogdan Bola: “Accesul pe plajă nu poate fi îngrădit

“Pe scurt: plaja, chiar dacă este închiriată, este domeniu public al statului, iar accesul pe suprafața ei NU poate fi îngrădit în niciun fel pentru cetățeni. Cu atât mai mult cu cât, în acest moment Statul Român prin Ministerul Mediului scoate la închiriere TOATE sectoarele de plajă de pe litoral, deci nu oferă românilor (și mai ales nouă constănțenilor) alternativa de a avea sectoare libere de plajă. Cu atât mai mult cu cât pe multe sectoare de plajă nu se respectă acei 30% pentru cearșafuri, având una dintre limite la mal”, a declarat deputatul constănțean Bogdan Bola, fost director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.

Afaceri cu statul și probleme cu drogurile

Hotelul Alcor a fost deținut în trecut de familia deputatei PDL Magda Stavrositu. În urmă cu câțiva ani, a fost cumpărat în schimbul a câteva milioane de euro de către omul de afaceri Gheorghe Cusă. Supranumit regele asfaltului în Giurgiu, după ce a obţinut ani de-a rândul contracte de la stat prin firma Gecor SRL Călugăreani, Cusă a câștigat în 2017 un alt contract gras de la stat, de peste 24 milioane lei, pentru deszăpezirea a trei loturi din subordinea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti şi a altor trei loturi din autostrăzile A1, A2 și A3. Fiul său, George Cusă, este nașul de cununie al lui Gabi Bădălau, fiul fostului ministru al Economiei, căsătorit și între timp divorțat de constănțeanca Claudia Pătrășcanu. În prezent, SC Complex Alcor SA îl are ca administrator pe Cornel Cusă, celălalt fiu al lui Gheorghe Cusă, prins anul trecut la volan sub influența drogurilor.

Share:

1Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *