Evenimentul ″Noaptea Muzeelor la Sate‶ a scos din lada cu zestre a instituțiilor muzeale din mediul rural comori uitate ale patrimoniului cultural național. Promovarea manifestării desfășurate la nivel național a oferit ocazia iubitorilor de etnografie să admire exponate autentice care vorbesc despre formarea, existența și trecerea neamului românesc pe acest pământ.
Și instituțiile de cultură din Dobrogea de Nord și-au deschis poarta pentru vizitatori, care le-au călcat pragul în număr mare, mai ales că în județul Tulcea au avut, weekendul trecut, evenimente care au atras zeci de mii de oaspeți din toată țara.
În orașul Măcin, de exemplu, s-a desfășurat Hercinici Art Festival, manifestare de promovarea a culturii etniilor din nord-vestul Dobrogei, iar la Jurilovca a avut loc o nouă ediție a Festivalului Borșului Lipovenesc, care a atras vizitatori din întreaga țară.
În comuna Cerna, Noaptea Muzeelor le-a oferit vizitatorilor prilejul de a admira Casa memorială a poetului Panait Cerna, dar și de a participa la un spectacol inedit organizat de Biblioteca comunală ″Dumitru Cerna‶, Școala gimnazială ″Panait Cerna‶, Asociația ″Altona‶, Biserica ″Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril‶, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cerna. Gazdele, Aneta Gugiescu, custodele muzeului și Andreea Gugiescu, fiica sa, care le-a fost ghid vizitatorilor, au avut grijă ca oaspeții să fie primiți cum se cuvine. Cei care au trecut pragul casei memoriale au fost întâmpinați și cu prăjituri tradiționale meglene. Lângă statuia poetului Panait Cerna s-au reunit reprezentanți ai comunității meglenoromâne, care au recitat versuri ale poetului născut din tată bulgar și mamă aromâncă și au cântat cântece tradiționale specifice comunității.
Cântece meglene moștenite din generație în generație
Anastase Divi, meglen în vârstă de 67 de ani, din Cerna, a impresionat auditoriul prin interpretarea mai multor cântece vechi meglenoromâne, moștenite din generație în generație. La rândul lor, elevii Școlii gimnaziale ″Panait Cerna‶ au oferit un spectacol de cântece și poezii, pregătit sub îndrumarea bibliotecarei Vanda Dumitrache. La eveniment a fost prezentă și fosta bibliotecară a comunei, Dumitra Petrică, cea care la rândul său a îndrumat generații întregi de copii pe drumul cunoașterii și al învățării.
Vizitatorii au fost răsfățați și printr-un concert al Grupului vocal-instrumental ″Amicii‶, coordonat de prof. Costin Retea. Glasurile copiilor, pe acorduri de chitară, au destins atmosfera. La fel și reprezentația oferită de Ansamblul de dansuri meglenoromâne ″Altona‶, coordonat de Andreia Laurenția Tanur. Dansatorii au încins hora în fața Casei memoriale și au oferit astfel un spectacol inedit vizitatorilor.
″Bijuteria‶ țărănească de la Enisala
Participanții la Festivalul borșului lipovenesc, care au trecut prin Enisala către Jurilovca, au avut ocazia să viziteze și gospodăria țărănească din localitate. Este vorba despre o casă dobrogeană autentică, conservată ″in situ‶, pe care și noi am vizitat-o cu această ocazie. Am fost ″deviați‶ de la traseul către Jurilovca de un grup de tineri, fete și băieți, îmbrăcați în port popular dobrogean, care, afișând o pancartă cu ″Noaptea Muzeelor‶ făceau semn mașinilor care traversau centrul localității să oprească și să viziteze gospodăria.
Obiectivul muzeal, de o frumusețe aparte prin autenticitatea lui, este mândria localității Enisala și merită cu siguranță vizitat dacă aveți drum prin zonă. Pe lângă toate celelalte aspecte de admirat, ne-a impresionat în mod special prispa lungă și frumos îngrădită, dar și acoperișul din stuf.
Conform programului de vizitare afișat pe pagina Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ″Gavrilă Simion‶ Tulcea, gospodăria țărănească de la Enisala se poate vizita de miercuri până duminică, între 10.00-18.00, luni și marți fiind închisă.