Lume, lume! Nouă apariție editorială în peisajul cultural constănțean! Psihologul și psihoterapeutul Eduard Rosentzveig și-a lansat, la Muzeul de Artă Constanța, cea de-a patra carte de versuri.
″Trenul cu roți de hârtie‶ ne poartă în lumea magică a poeziei, așa cum promite autorul. O lume pe care o putem contempla de la fereastra compartimentului nostru, de unde privim imagini surprinse de poet din viața de zi cu zi. Cartea pe care ne-o oferă Eduard Rosentzveig este, așadar, un album foto, în care textele poetice se întrețes cu fotografii ce surprind viața trăită – nedisimulat, fără ședințe foto – de oameni și locuri. Este o fotografie a vârstelor, a sentimentelor, a trăirilor, a locurilor marcate de timp – a trecerii omului pe pământ, care potențează textul poetic, și care primește noi înțelesuri prin raportarea la el. Sinestezia oferită de text și imagine ne conduce la o înțelegere mai profundă a simbolurilor surprinse și transmise nouă de poet, ca bricoleur al realității în care ne invită și ne permite să pășim. Suntem martori ai unui document antropomorf. Fără prezența omului, conținută sau subînțeleasă în imagini, poezia, de sine stătătoare, nu ar avea aceeași relevanță.
Metafora
La fel ca și titlul cărții, și coperta volumului este o metaforă. Este, în fapt, o ″jucărie‶ dragă confecționată chiar de tatăl poetului – scriitorul Sorin Roșca – pentru fiul său, Eduard. Una care amintește de ″fugit irreparabile tempus‶, de trecerea de la vârsta copilăriei, la viața de adult, care ne oferă o altă dimensiune de percepere a realității. Din imaginea unui tren oarecare, tatăl a decupat ferestrele și a lipit în spațiile astfel create portrete ale poetului. În fapt, mai multe ipostaze ale sale: artist boem, cântând la chitară, bonom, zâmbind de la fereastră, gânditor sau simplu spectator al realității. Deși prin prisma complexității sale, artistul nu poate fi niciodată un simplu spectator. Prin simpla sa prezență ca observator – poet și fotograf, în cazul de față – el conferă valoare și semnificație mediului observat, interiorizat și oferit publicului spre descifrare.
″Rare sunt cazurile în care un artist poate mânui cu talent și penelul și chitara. (…) Cea de-a patra carte de versuri este o spovedanie cinstită despre drumul lui Eduard de-a dura printre ierburile vindecătoare ale Dobrogei‶, a declarat Sorin Roșca, în deschiderea evenimentului.
″Jocul dintre imagine și text mi se pare definitoriu. Nu știu cine, dintre poeții care au publicat în ultima vreme, se mai joacă cu imaginea și textul. Mi se pare extraordinar felul în care autorul îmbină imaginea, textul și încărcătura simbolică. Relația dintre imagine și text este dinamică. Edi se teme de ambiguitate‶, a afirmat conf. univ. dr. Adriana Cîteia.
Gură-Cască, trenul vieții și tunelul timpului
″Vreau să vă propun abordarea lui Gură-Cască. Să nu ne intereseze nimic din profesia lui Edi și să vedem ce simțim, de ce anume ne aduce aminte‶, a adăugat antropologul Vali Cacioianu referitor la ipotezele prezentate în ″Trenul cu roți de hârtie‶. Cu alte cuvinte, suntem invitați să gustăm din madlena lui Proust și să ne lăsăm furați de peisaj, fără alt instrument de decriptare decât curiozitatea omului simplu, care va percepe mesajul transmis de poet prin încărcarea informației text-imagine în caleidoscopul personal.
″Identitatea unui om nu poate fi ideologizată. Trenul cu roți de hârtie este o metaforă pentru această sumă a tuturor ideologiilor care nu duc nicăieri, dar este și un soi de manifest în legătură cu această eroare de logică, de ambiguitate, care este reificarea, cu submodalitățile ei – antropomorfizarea, cumva reducerea omenescului și a ființei umane la unul dintre rolurile ei sociale. Vă dau un exemplu, din patru în patru sau din cinci în cinci ani noi suntem alegători, nu suntem ființe umane. Este un mod de a reifica, de a simplifica la maxim chintesența. Și atunci, mă gândesc că acest tren cu roți de hârtie ne privește într-un fel pe toți, pentru că noi toți călătorim în vagoanele lui și bine ar fi să coborîm‶, a declarat, la rândul său, Eduard Rosentzveig, oferindu-ne un indiciu pentru decodarea demersului său artistic.
Îndemnul cel mai potrivit pe care îl resimțim după răsfoirea volumului ar fi să ne dezbrăcăm de roluri, de tipare sociale și să trăim. Pentru ca în final să putem rosti împăcați, vorba cântecului, ″I lived. I loved. I was here.‶.
