Spectacol latino pe scena Casei de Cultură din Medgidia. Show-ul va avea loc diseară, iar intrarea este liberă.
Primăria Municipiului Medgidia vă așteaptă astăzi, 20 iunie, începând cu ora 18.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură ,,Ioan N. Roman”, pentru a petrecere o seară memorabilă pe ritmuri de dans latino.
Potrivit reprezentanților administrației locale, spectacolul intitulat ,,Baila con el corazon” este susținut de membrii clasei de dans latino, instructor coregraf Luiza Biangă.
La eveniment vor fi prezenți, în calitate de invitați, și dansatorii din trupa „Revolution Dance – The Fighters”.
Intrarea va fi liberă!