Reprezentanții Primăriei Medgidia informează că, în perioada 21-25 august, se desfășoară cea de-a șasea etapă a campaniei de dezinsecție și deratizare în municipiu și zonele limitrofe.
În cadrul campaniei se vor desfășura activități de dezinsecție în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor de disconfort (țânțari, muște), prin stropire/ pulverizare/ ceață termică pe domeniul public din municipiul Medgidia (în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi).
Dezinsecția se va efectua prin pulverizare de soluție lichidă cu utilaje portabile și de mare capacitate pentru dispersarea substanțelor pesticide de ingestie și contact pentru combaterea insectelor adulte.
Substanțele se aplică în stare pulverizată, în strat grosier, sub formă de aerosoli.
Tratamentul se va efectua cu aparate pentru fumigații (pulsfog-ceață caldă) pentru combaterea insectelor adulte; cu atomizoare (ceață rece) pentru combaterea insectelor adulte și protecția împotriva insectelor care pot apărea în spații deschise.
Concomitent se va desfășura și activitatea de deratizare în vederea combaterii rozătoarelor, care include montarea stațiilor de intoxicare.
Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România.
Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa III de toxicitate.
Deținătorii familiilor de albine sunt rugați ca, în perioada menționată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.
O primă parte a acțiunii de deratizare s-a desfășurat pe 13 aprilie și a vizat întreg municipiul Medgidia.
Cea de-a doua parte a acțiunii a avut loc în perioada 3 – 5 mai în municipiul Medgidia și zonele limitrofe.
Etapa cu numărul trei s-a desfășurat în perioada 3 – 7 iulie și a cuprins zona municipiului Medgidia, satele Valea Dacilor și Remus Opreanu.
Cea de-a patra etapă a dezinsecției s-a desfășurat în perioada 17 – 20 iulie și a cuprins întregul municipiu.
Etapa cu numărul cinci a avut loc în perioada 7 – 11 august.