Tulceanul Marius Tanur a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Canotaj la Ergometru, desfășurat weekendul trecut la Arad.
Originar din comuna Cerna, județul Tulcea, sportivul a reprezentat la Campionatul Național de Ergometru Juniori, Seniori și Masters, Clubul Sportiv Universitar ″Simona Halep‶ Constanța. Concursul s-a desfășurat individual și pe echipe, la feminin și masculin. Marius a făcut parte din echipa de argint la Egometru Juniori, alături de colegul său, Silviu Gabriel State, originar din comuna Zăvoaia, județul Brăila.
Băieții au 13 ani și sunt pregătiți de antrenoarea Georgeta Grijuc, care a activat în cadrul lotului național. Rezultatele obținute sunt unele de excepție, iar sportivii au toate șansele să-și îmbogățească palmaresul, având în vedere că au fost selecționați de doar câteva luni. ″Au început pregătirea de pe la jumătatea lunii octombrie, anul trecut. Sunt la început de drum, dar sunt copii care promit. Lucrăm zilnic, avem antrenament în fiecare zi, înainte de a merge la școală.‶, ne-a declarat Georgeta Grijuc.
Antrenoarea pregătește în prezent o grupă formată din 12 copii, băieți și fete. ″Ne desfășurăm antrenamentele în sala de sport a Centrului Olimpic din Tabăra de copii Năvodari. În curând, vom ieși și pe apă, pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, după ce copiii își vor face inițierea la înot‶, a precizat Georgeta Grijuc.
Următoarea competiție la care sportivii vor participa se va desfășura pe apă. ″La sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, vom participa la Campionatul Național de Canotaj de la Iași, care va avea loc la baza nautică de pe Lacul Dorobanți, situat la 6-7 kilometri de Iași‶, a adăugat antrenoarea.