La doar câteva zile după ce Guvernul a decis suprataxarea contractelor part-time, peste o sută de mii de salariați aflați în această situație și-au pierdut locul de muncă. Foarte mulți dintre ei îngroașă acum rândul muncitorilor la negru. Dacă vrei să beneficiezi de servicii medicale prestate de sistemul public de sănătate chiar dacă nu ești salariat, există soluții.
Legea prevede că persoanele fără venituri sau, mai bine zis, cu venituri nefiscalizate, pot beneficia oricum de servicii medicale de urgență. Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), există un pachet minimal de servicii pentru persoanele neasigurate, măsuri ce fac parte din categoria celor de urgență. În plus, medicii de familie pot lua în evidență și persoane care nu-și plătesc contribuția la sănătate, cu precizarea că acestea nu vor primi bilet de trimitere către medicul specialist sau rețete compensate. ″În plus, orice medic trebuie să acorde asistență medicală oricărei persoane aflate la nevoie, în baza jurământului lui Hipocrate‶, a precizat Aurelia Drăgoi, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța.
N-ai venit, dar poți plăti la stat
Persoanele fără venituri pot beneficia în continuare de serviciile sistemului public de sănătate dacă își plătesc contribuția la stat. Colectarea se face de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în baza unei declarații ce are termen de valabilitate un an. Mai exact, contribuabilii aflați în această situație vor plăti o cotă de 10% din șase salarii minime brute (2.550 salariu minim brut x 6 luni = 15.300), adică o sumă de 1.530 lei pentru un an. Dacă declarația se depune în luna octombrie 2022, persoana va fi asigurată 12 luni începând cu luna octombrie. Irina Berger, purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța, a precizat că suma trebuie plătită integral până la 25 mai, termenul de depunere al declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Declarația privind contribuția la asigurarea de sănătate se depune la AJFP, dar poate fi înregistrată în copie și la CJAS. ″Dacă între timp persoana respectivă dobândește calitatea de asigurat printr-un nou contract de muncă, trebuie să meargă la ANAF (n.r. AJFP Constanța) și să-și închidă obligația de plată‶, a precizat Aurelia Drăgoi, purtător de cuvânt al CJAS Constanța.
Declarația pentru contribuția la sănătate poate fi înregistrată după completare în spațiul privat virtual, pe platforma ANAF, dacă aveți deja cont sau dacă mergeți la sediul instituției pentru obținerea unei parole în acest sens. Deci oricum ar fi, trebuie să vă deplasați la fisc. Contribuția se va plăti prin Trezorerie – sediul din zona Gară sau cel de pe str. Smârdan.
1 Comment