Joi, 27 noiembrie, la Primăria Medgidia a avut loc ședința de consiliu a lunii noiembrie. A fost prima ședință care s-a desfășurat în sediul reabilitat și modernizat cu fonduri europene.
Este vorba despre implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Consiliul Local din Municipiul Medgidia, județul Constanța”, COD SMIS 139609.
Pe ordinea de zi au fost înscrise 24 proiecte de hotărâre, care au întrunit în totalitate numărul de voturi necesar pentru a fi admise.
La primul punct, a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 68/2025 privind indexarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2026, aplicabile la nivelul Municipiului Medgidia. A fost modificată Anexa 1 din hotărâre, având în vedere obligația organului fiscal local de a actualiza aceste taxe și impozite în funcție de rata monedei euro, așa cum este aceasta în prima zi lucrătoare din luna octombrie. Valoarea de referință la 1 octombrie 2025 a fost de 1 euro =5,0806 lei, așa cum a fost publicată în Jurnalul Uniunii Europene și conform nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE. Sumele indexate conform art. 491 alin. 1′ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local și se aplică în anul fiscal următor. De asemenea, modificări s-au adus și la Anexa 7, referitoare la taxa de deșeuri, care va fi de 235 lei/persoană/an. Cuantumul taxei de deșeuri cu destinația specială de salubrizare este stabilit prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Medgidia, conform legislației în vigoare.
Terenurile și clădirile neîngrijite, impozitate cu 500%
Următorul proiect aprobat a fost referitor la regulamentul privind stabilirea criteriilor de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite de pe raza municipiului Medgidia, județul Constanța. Având în vedere existența unui număr important de imobile neîngrijite, este necesară implementarea unei politici care să determine proprietarii acestora să-și respecte obligațiile ce le revin, potrivit legislației în vigoare, și ținând cont și de criteriile asigurării sănătății, vieții și integrității fizice și siguranța populației, în condițiile respectării, conservării și punerii în valoare a patrimoniului. Astfel, în ipoteza identificării terenului neîngrijit, urmează somarea proprietarului care este obligat să ia măsurile legale și să efectueze lucrările necesare într-o perioadă de timp determinată. În cazul în care acesta nu se conformează, comisia din cadrul unității administrativ teritoriale va lua măsura majorării impozitului pe teren cu până la 500%.
Un alt proiect de ordin social aprobat în ședință a avut ca obiect repartizarea unei unități locative aflate în administrarea DGDPP, conform listei de priorități pentru locuințe sociale stabilită la începutul anului 2025 pentru anul în curs.
În vederea dezvoltării și modernizării instituțiilor de învățământ din municipiul Medgidia s-au aprobat proiectele privind actualizarea valorilor următoarelor obiective de investiție: „Reabilitare integrată, inclusiv dotare clădire anexă săli de curs și bibliotecă (Școala Lucian Grigorescu) și schimbare destinație în Centru Municipal Cultural și Educațional Palatul Copiilor din Municipiul Medgidia, județul Constanța – faza Proiect Tehnic”; „Consolidarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a unității de învățământ Școala Gimnazială Constantin Brâncuși din Municipiul Medgidia, Județul Constanța ” – faza Proiect Tehnic; „Consolidarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a unității de învățământ Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu din Municipiul Medgidia, județul Constanța – faza Proiect Tehnic.
De asemenea, a fost aprobată documentația tehnico-economică D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Consolidarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice a unității de învățământ Școala Gimnazială Constantin Brâncuși din Municipiul Medgidia, județul Constanța”.
În ședința lunii noiembrie s-au aprobat și proiecte cu privire la vânzarea prin licitație publică a mai multor imobile teren intravilan aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia.
De asemenea, atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a mai multor imobile situate pe teritoriul UAT Medgidia, în urma procesului verbal de constatare și a propunerii comisiei de inventariere, în conformitate și cu respectarea prevederilor legale privind dreptul de proprietate, a făcut obiectul unor proiecte aprobate în ședința de ieri.