Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Primăria Municipiului Medgidia informează că, în perioada 19-21 august, se desfășoară cea de-a opta etapă a campaniei de dezinsecție în municipiu și zonele limitrofe.

În cadrul campaniei se realizează activități de dezinsecție în vederea combaterii unor dăunători, ectoparaziți (căpușe, purici, păduchi), precum și a insectelor vectoare și de disconfort (țânțari, muște), stoparea larvelor prin stropire/pulverizare/ceață termică pe domeniul public din municipiul Medgidia (în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și spații verzi).

Dezinsecția se va efectua prin pulverizare de soluție lichidă cu utilaje portabile și de mare capacitate pentru dispersarea substanțelor pesticide de ingestie și contact pentru combaterea insectelor adulte.

Substanțele se aplică în stare pulverizată, în strat grosier, sub formă de aerosoli.

Tratamentul se efectuează cu aparate pentru fumigații (pulsfog-ceață caldă) pentru combaterea insectelor stadium adult; cu atomizoare (ceață rece) pentru combaterea insectelor stadium adult și protecția împotriva insectelor care pot apărea în spații deschise.

Toate produsele sunt avizate de către Ministerul Sănătății și se găsesc în nomenclatorul substanțelor avizate în profilaxia sanitar-umană din România.

Produsele utilizate nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produc un impact negativ asupra mediului, făcând parte din grupa III de toxicitate.

Deținătorii familiilor de albine sunt rugați ca, în toată această perioadă, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu.

Etapele precedente ale campaniei de dezinsecție s-au desfășurat astfel: etapa I: 12 – 15 aprilie, etapa a doua: 1 – 3 mai, etapa a treia: 22 – 24 mai, etapa a patra: 12-16 iunie, etapa a cincea: 2-4 iulie, etapa a șasea: 15-17 iulie, etapa a șaptea: 5-7 august.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *