Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Sunt băutoare moderată de Pepsi. Beau cam o doză/ un pahar pe zi. Și n-aveam cum, făcând diferența de brandul concurent după gust, să nu-mi dau seama că ceva s-a schimbat. Cumva, din senin, ne-am trezit pe masă cu Pepsi fals. Iar clonele conțin ingrediente controversate.

Nimeni n-a anunțat. Compania producătoare nu a făcut nicio campanie în acest sens, dar rețeta de Pepsi a fost schimbată radical. Vorbim desigur de gust, implicit și de ingrediente. Pentru că părea a fi ceva în neregulă cu gustul, care părea unul sălciu, mi-am aruncat ochii pe etichetă. Acolo am găsit răspunsul. Deși se numește tot Pepsi, Noul Pepsi are în compoziție, pe lângă zahăr, acesulfam de potasiu (acesulfam K) și sucraloză. Deci nu vorbim despre Pepsi Max sau despre Pepsi Light, care sunt cunoscute și promovate ca produse cu îndulcitori, ci despre, pare-se, rețeta clasică de Pepsi, care evident, nu mai este clasică: s-a transformat într-un mutant.

Clona Pepsi, îndulcitori cel puțin controversați

E de ajuns să arunci o privire și să citești câte ceva pentru a-ți da seama că ambii îndulcitori sintetici sunt destul de controversați.

Site-ul farmaciata.ro a inclus aditivul alimentar E 950 acesulfam K pe lista celor 10 aditivi care dăunează grav sănătății, alături de aspartam. Unii cercetători au constatat prin testele făcute pe animale că acest aditiv ar afecta glanda tiroidă. De asemenea, poate da dereglări populaționale la animale și poate induce stres metabolic. Nu se recomandă în curele de slăbire și nici copiilor, femeilor gravide și care alăptează, și nici suferinzilor. Potrivit alegesanatos.ro, criticii susțin că este posibil cancerigen, dar acest lucru a fost respins de FDA (Food and Drug Administration din Statele Unite) și de autoritățile competente din Uniunea Europeană.

Potrivit cardiologieladomiciliu.ro, sucraloza dublează riscul de boală Crohn și poate exacerba reactivitatea intestinală antimicrobiană la persoanele cu Crohn și alte afecțiuni pro-inflamatorii. Poate provoca balonare pentru că este un produs legat de afecțiuni pro-inflamatorii grave care afectează sistemul digestiv. Deoarece corpul nu poate digera sucraloza, acesta călătorește prin tractul gastro-intestinal și îl deteriorează, omorând probioticele și dăunând peretelui intestinal. Mai este asociată și cu creșterea în greutate, iar la expunere termică poate genera compuși toxici și cancerigeni.

PR-ul Pepsi tace

Pentru a afla de ce a fost schimbată rețeta Pepsi și de ce consumatorii n-au fost informați, am luat legătura cu reprezentanții companiei, la numerele de contact afișate pe site-ul Pepsi. Ei ne-au îndrumat către PR Officer-ul Alina Areco, care nu a răspuns nici până în prezent, deși au trecut zece zile de când am trimis un e-mail prin care am cerut să ni se răspundă la întrebările legate de clona Pepsi, care a umplut raturile din magazine.

De precizat că rețeta veche de Pepsi se mai găsește, însă sporadic. Poate avea ambalajul clasic, cu albastru, care se confundă acum cu falsul Pepsi, sau, poate fi găsit la sticlă – în ambalajul vintage, de Pepsi-Cola. De precizat că pe eticheta Pepsi-ului clasic nu este trecut niciun îndulcitor, ci doar: Băutură răcoritoare carbogazoasă cu aromă de cola. Doar așa veți mai deosebi produsul.

Share:

1 Comment

  • Radu, octombrie 31, 2023 @ 7:55 pm Reply

    Si eu beau Pepsi aproape zilnic si am observat ca au schimbat reteta acum vreo 2 luni.
    Se cunoaste diferenta la gust.
    Din pacate nici mie nu mi-au răspuns la e-mail.
    Cred ca voi trece la Coca Cola.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *