Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Fanii muzicii lui Fuego au la dispoziție trei zile pentru a-și procura biletele gratuite la concertul programat să aibă loc miercuri, 22 februarie, începând cu ora 18.00, la Centrul ″Jean Constantin‶.

 Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța ″Teodor T. Burada‶. Spectacolul extraordinar de folclor dedicat sărbătorilor de Dragobete și Mărțișor îl are în prim plan pe Fuego, alături de Ansamblul folcloric profesionist ″Brâulețul‶, sub bagheta dirijorului Cristian Obrejan, și de solista Elena Plătică.

Intrarea va fi liberă, dar pentru a preîntâmpina aglomerația reprezentanții Centrului Cultural Județean au decis ca biletele pentru locurile gratuite să fie eliberate prin casieria Centrului pentru Tineret ″Jean Constantin‶. Astfel, fanii lui Fuego au la dispoziție trei zile pentru a obține un bilet gratuit la concert. Casieria va fi deschisă în acest scop sâmbătă și duminică, în intervalul 10.00 – 20.00, și luni între 8.00 – 16.00. Fiecare participant va primi maximum două locuri.

Reprezentanții Centrului Cultural Județean ″Teodor T. Burada‶ precizează că după ce locurile vor fi epuizate, se va anunța acest aspect pe site-urile și pe paginile de Facebook ale instituției și Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ″Jean Constantin‶.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *