Primăria Municipiului Medgidia, alături de Protoieria Medgidia, invită vineri, 06 ianuarie, toți credincioșii să participe la manifestările organizate cu ocazia Sfintei Sărbători de Bobotează.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 12.00 și va cuprinde slujba de sfințire a Aghiasmei Mari și ritualul recuperării din apă a Sfintei Cruci.
Înscrierile la această competiție se fac începând cu ora 11.00, în baza cărții de identitate, de către un reprezentant al Primăriei Municipiului Medgidia, în apropierea locului desfășurării evenimentului.
Regulamentul de participare prevede vârsta de minim 18 ani pentru toți participanții și obligația de a-și exprima acordul în scris printr-o declarație pe propria răspundere că își asumă responsabilitatea pentru riscul acestei acțiuni. Fiecare participant va fi examinat de către medicul specialist sosit la fața locului cu o ambulanță pregătită să intervină în situații de pericol sau accident. Este interzisă folosirea echipamentelor de înot.
Premiul competiției este în valoare de 2.000 lei și se acordă persoanei care recuperează crucea aruncată de preot în Canalul Dunăre – Marea Neagră. Tradiția spune că cel ce prinde crucea şi o aduce la mal este binecuvântat în tot ceea ce face în anul respectiv.