Veșnicia s-a născut la sat, spunea Lucian Blaga, și din ce în ce mai mulți români află înțelesul adânc al acestor cuvinte. Speriați de pandemie sau, mai nou, de spectrul unei conflagrații modiale, tot mai mulți orășeni iau decizia de a se întoarce la origini: la țară. Chiar dacă unii încă analizează această opțiune, mutatul la țară este un vis pe care vor să-l trăiască într-o bună zi. Alții au pus deja piciorul în pragul unei case bătrânești în urmă cu câțiva ani și acum se bucură de traiul tihnit într-un sătuc românesc, unde timpul are altă curgere, iar rotația anotimpurilor alte semnificații decât în agitația citadină.
Experiența unei vieți liniștite la țară, departe de tumultul urban, ne este împărtășită de mulți dintre cei care au luat această decizie pe grupul de Facebook “Mutat la țară – viața fără ceas.” Comunitatea online împlinește luna aceasta cinci ani de înființare și are un număr impresionant de membri: peste 224.000. Dintre aceștia, mulți experimentează deja traiul la țară, iar alții sunt doar urmăritori, iubitori ai vieții autentice de la sat, care visează la rândul lor la o viață sau măcar la o vacanță rurală.
De aici am aflat și povestea Sandei-Elena Cojocaru, proprietara unei frumoase case din vacanță dintr-un sătuc nord-dobrogean. Iată ce scria pe 14 martie 2020 românca întoarsă în țară din Italia și stabilită acum la Somova.
Au regăsit ″pacea și liniștea‶ la Somova
“Acum fix un an, cu inima plină de emoție și bucurie, familia noastră se pregătea pentru mutarea definitivă în România, într-un sătuc pitoresc din Dobrogea… Lăsam în urmă o țară care mi-a fost casă 20 de ani, un cuib al nostru într-o zonă minunată din centrul Italiei, familia soțului, bunicii copiilor noștri și bineînțeles multe amintiri…
Astfel începea un nou capitol din viața noastră; liniștea înserării, farmecul amurgului din zilele de vară, răcoarea dimineții, ceața care îmbracă valea, cântecul naturii, vântul, păsările călătoare sunt doar câteva din minunile care ne înveselesc sufletul de aproape un an încoace.
(…) Responsabil ne-am izolat în colțul nostru de rai, aici unde ne-am regăsit pacea și liniștea sufletului… aici unde dorim să ne creștem copiii și unde să ne putem simți mai aproape de cer… Și închei cu aceste versuri scrise acum câțiva ani în dorul primăverii de acasă. Dedic aceste versuri în special celor departe de casa!
Printre raze de lumină,
Ce străbat răzleț, vioi ,
Sufletul se contopește
Cu o mare de culori
Și-n candoarea primăverii
Cerul strălucește-n ape,
Minunate, multe flori
Pe câmpie-s presarate …
(Primăvara – aprilie 2018, Sanda)”.
″Fericiți și împăcați‶ în Țara Hațegului
Un alt român mutat la țară, care ne împărtășește povestea lui, este Robert Crăciunel. Aflat în Țara Hațegului, a construit împreună cu soția două cabane A-frame, dintre care una în copac. “Unii spun că am făcut în doi ani ce mulți nu fac o viață, alții se abțin, iar alții se și bucură de ceea ce am realizat, experimentând ideea de personalitate a lucrurilor create de noi – în concluzie noi suntem fericiți, mulțumiți și împăcați cu toate. Viața la țară sau mai ales în Țara Hațegului, unde ne aflăm, nu a fost, zic eu, niciodată atât de interesantă și de frumoasă pentru doi tineri!”, mărturisește Robert Crăciunel pe grup.
Din București, în inima Maramureșului
Adina Zorzini este o tânără mămică și soție, care a dat viața de bucureșteancă pe tihna din Maramureș. “Cea mai frumoasă iarnă din viața mea de bucureșteancă de până acum (a doua sau a treia petrecută în noua casă), aici în inima Maramureșului istoric, în vârful unui deal de la Vișeu de Jos. Cu toate greutățile cotidiene, de la căratul în spate de două luni deja a tuturor proviziilor (când ninge sau îngheață nu mai putem urca cu mașina acasă), până la alergatul pe deal în sus și-n jos cu toți cei patru copii la școală și la grădi (contra-cronometru), cu tot covidul și carantinarea (izolare de la mic la mare) – rămâne cea mai minunată iarnă din experiența noastră, ca familie, trăită cu toată ființa, zi de zi, alături de natură și de Dumnezeu”, ne povestește Adina pe grup, împărtășind și câteva imagini de poveste.
Rețeta fericirii, după Lev Tolstoi
„Am trecut prin multe în viaţă şi acum mă gândesc că am găsit reţeta fericirii: o viaţă liniştită şi retrasă la ţară, unde să poţi fi util oamenilor cărora este uşor să le faci un bine şi care nu sunt obişnuiţi să îl primească; o muncă folositoare, odihnă, natură, cărţi, muzică, iubirea pentru vecini – cam asta ar fi ideea mea de fericire”, citează din Lev Tolstoi („Fericirea familială”, Lev Tolstoi, 1859), Valentin Nedelcu, un tânăr îndrăgostit de viața la țară.
“Căsuța mea de vară e la țară! Chiar dacă doar pentru weekend… suntem la țară! Ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă asta, practic ne retrăim copilăria! Salutări din Costeni, Maramureș!”, ne transmite Simona Livia.
Viața fără ceas deșteptător
„Buna ziua, frumoasă comunitate! S-a scris mult (și bine) despre viața la țară, acest salt uriaș pe care mulți ca mine și poate ca tine l-au făcut spre o viață mai bună, spre natură, reîntoarcerea la origini, la nostalgia copilăriei și autenticitatea vieții la sat în secolul 21, conectat la lumea întreagă, dar ancorat cu picioarele în iarba verde de “acasă”.
Viața la țară este cu de toate, dar cel mai mult este cu drag de natură, de munca pământului, o viață fără ceas deșteptător, dar cu sens și responsabilitate, dar mai ales cu asumarea tuturor neajunsurilor vieții rurale din România. Povestea noastră este, probabil, povestea multora dintre cei care au fost crescuți cu valorile autentice ale satului, unde timpul știe să aibă răbdare cu omul și care au ales apoi calea unei metropole, unde oamenii cred că pot controla timpul. Pare-se că a fost nevoie să fim puși pe pauză de pandemie pentru a înțelege că, de fapt, nu de o Pauză aveam nevoie, ci de un Stop și înapoi la Start!”, ne scrie din Viștișoara, județul Brașov, Ancuța Elena Ces, o altă membră a grupului, după 20 de ani trăiți în București.
″Deodată vedem viitorul altfel‶
Rodica Pană-Dinică este o altă româncă ce a ales să-și trăiască viața “fără ceas”. “De peste șase ani ne-am stabilit la țară, să ne facem mai ușoară și frumoasă viața. Alături de bunica, într-un sat în care mulți au îmbătrânit sau au plecat la ceruri lăsând în urmă case, pământuri și păduri. La cei 76 de ani, mama soacră este mereu ocupată, aici am surprins-o cum torcea un caier de lână pentru a face niște călțuni (ciorapi). Cu ochii blânzi și fața brăzdată de trecerea anilor și greutăți, ne povestește cum viața la sat este grea, dar frumoasă și mai liniștită – dacă muncești ai – despre tinerețea care a zburat parcă odată cu păsările călătoare, despre cum a făcut casa pe care noi am renovat-o, cu pământ cărat cu targa de pe deal, călcat cu picioarele goale, pus în forme și arse câteva zile la rând! Cu câte sacrificii și greutăți, a crescut și trimis la școli trei copii, muncind pământul și crescând animale, cum a spălat preșurile la râu sau cum căra apă cu ciubărul! Oftează când povestește. Cu ochii ei albaștri ca cerul senin privește pe geam, iar în colțul buzelor schițează un zâmbet și-mi spune că marea ei bucurie sunt copiii. Toți sunt bine, sănătoși, la casele lor, cu copii și nepoți la rândul lor, se poate duce liniștită lângă al ei soț. (…) Multe lucruri vechi găsite prin poduri le-am recondiționat, spre bucuria ei care ne povestește de fiecare de unde-l are. (…) În fiecare an mai facem câte ceva prin casă și gospodărie, dar păstrăm simplitatea și tradiționalul vieții la țară! Nu regretăm nici un minut că am luat acestă decizie, am schimbat multe și noi parcă, odată, vedem viitorul altfel.”, ne împărtășește Rodica, stabilită împreună cu toți cei dragi la Vaideeni, județul Vâlcea.
Multe dintre căsuțele a căror poveste este împărtășită pe grup sunt incluse în circuitul turistic și pot fi vizitate.
Manuela LUNGU-MOLDOVEANU
Preluare din Revista ″Datina‶
Sursă foto: Facebook – Grupul Mutat la țară – viața fără ceas
