Fundația Siguranță Auto Copii este câștigătoarea Premiului de Excelență în Siguranța Rutieră al Comisiei Europene pentru anul 2021, plasând astfel România pe harta țărilor în care preocuparea pentru siguranță rutieră a devenit o prioritate.
Inițiativa Fundației își propune să combata ratele ridicate ale deceselor produse în rândul populației din grupa 0-14 ani din România, ca urmare a unui accident rutier, prin educarea părinților, adulților responsabili, precum și a celor mici în ceea ce privește modul corect și sigur de a călători ca pasageri în autovehicul.
″Printre cele mai apreciate proiecte ale Fundației se numără și Caravana Siguranță Auto Copii, eveniment itinerant prin care voluntarii noștri, alături de reprezentanți ai Poliției Rutiere și voluntari ai Fundației pentru SMURD, oferă cursuri gratuite referitoare la transportul în siguranță al micilor pasageri, măsuri de prim ajutor în caz de accident rutier cu victime copii, consiliere în privința instalării și reglajelor scaunelor auto adaptate fiecărei grupe de vârstă și model de autoturism‶, precizează reprezentanții fundației prin intermediul unui comunicat de presă.
Alte proiecte care au recomandat Fundația Siguranță Auto Copii pentru premiul publicului Galei Road Safety Charter Awards 2021, premiul Jacques Barrot, sunt proiectele Prima Scoică – împrumutul gratuit de scoici pentru externarea din maternitate a bebelușilor, proiectul Verde pentru Siguranță – reciclare sustenabilă a scaunelor auto uzate prin transformarea lor în piese de mobilier pentru copii sau filmele de educație rutieră pentru preșcolari și elevi, filme realizate în parteneriat cu Brigada Rutieră.
″În anul 2022, Fundația își propune să continue și să dezvolte toate inițiativele demarate, inclusiv proiectul educațional Caravana Națională Siguranță Auto Copii, de data aceasta alături de un partener de prestigiu, Automobil Clubul Român, reprezentantul României în Carta Europeană a Siguranței Rutiere‶, se mai arată în comunicat.