Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea a intrat în posesia autovehiculului care va funcționa pe post de ambulanță socială pentru persoane vulnerabile. Potrivit reprezentanților DAPS, ambulanța urmează să fie autorizată de Direcția de Sănătate Publică în cursul săptămânii viitoare, iar apoi va putea fi utilizată de persoanele vârstnice vulnerabile. Prin Proiectul ″Suntem aici – Ambulanța socială‶, demarat în aprilie 2020, DAPS a obținut o finanțare totală de 2.359.709,66 lei. Inițiativa, demarată în parteneriat cu Asociația ″Vitas Serv‶ și finanțată prin Programul Operațional Capital Uman, se derulează pe o perioadă de 36 luni și are ca grup țintă 145 de persoane vulnerabile cu vârste de peste 65 de ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea. Ambulanța cumpărată cu fonduri europene deține echipamente medicale și va fi deservită de un șofer și un asistent medical. Vârstnicii care au nevoie să se deplaseze la medic sau la un laborator de analize vor putea suna la numărul de telefon 0756.162.621. Programul ambulanței este de luni până vineri, între orele 8.00-20.00.
Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *