Apel la solidaritate și responsabilitate civică în cadrul campaniei de adopție a câinilor fără stăpân. În prezent, sute de suflete își așteaptă salvatorii în adăpostul de pe strada Câmpul cu Flori, fiecare cu speranța unui cămin permanent.
Printre locatarii adăpostului se află Onix și Blackie, doi frați care au crescut împreună. Deși, în prezent, se au doar unul pe celălalt, ambii căței visează la un cămin al lor. Povestea lor reflectă realitatea sutelor de alți căței care au nevoie de o șansă.
În ultimii trei ani, implicarea comunității a dat roade: peste 900 de căței și-au găsit familii datorită constănțenilor. Însă povestea nu se oprește aici. Adopția nu este doar un gest de iubire, ci și o soluție esențială. Prin fiecare cățel adoptat, se eliberează un loc în adăpost pentru un alt animal aflat în suferință. Spațiile sunt limitate, iar soluția nu este instituționalizarea pe termen lung, ci adopția responsabilă.
Adopția este gratuită și reprezintă un angajament real față de bunăstarea animalului.
Cerințe legale pentru adoptatori:
- Dovada unui spațiu adecvat pentru adăpostire;
- Dovada resurselor materiale necesare întreținerii;
- Acordul vecinilor/asociației de proprietari (în cazul deținerii a mai mult de 2 câini);
- Înregistrarea obligatorie în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).
Un avertisment important: abandonul este infracțiune. Persoanele care adoptă sau revendică un câine sunt rugate să nu îl abandoneze ulterior. Abandonul este o faptă gravă, considerată infracțiune și sancționată conform OUG nr. 155/2001. Bunăstarea animalului depinde direct de responsabilitatea și implicarea stăpânului.
Pentru mai multe informații, puteți apela numărul de telefon 0733.045.213, pus la dispoziție de reprezentanții Adăpostului Public de Animale Abandonate.