Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Administrația locală din Medgidia demarează acordarea ajutoarelor de încălzire pentru categoriile vulnerabile de populație.

Începând cu data de 20 octombrie, Primăria municipiului Medgidia, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Potrivit actului normativ mai sus menționat, familiile ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru sau persoanele singure al căror venit este până în 2.053 lei pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:

-ajutoare pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri;

-suplimentul pentru energie.

Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referință care nu poate fi mai mare de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri).

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *