Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Joi, 28 august, în sala Casei de Cultură  „I.N. Roman” a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. Cele 38 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi au fost aprobate în totalitate de cei 18 consilieri prezenți la întrunire.

Un proiect important pe ordinea de zi a fost rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia pe anul 2025, în vederea continuării investițiilor și proiectelor aflate în derulare. De asemenea, a fost rectificat bugetul Spitalului Municipal Medgidia, pentru efectuarea unor lucrări de reparații curente necesare și pentru achiziționarea unor instrumente utile funcționării actului medical.

Cele mai multe proiecte au vizat aprobarea vânzării prin licitație publică a unor terenuri imobile situate în domeniul privat al municipiului Medgidia.

Consilierii locali au votat și proiecte cu caracter social, precum acordarea unui sprijin financiar unei persoane cu o stare de sănătate precară, dar și închirierea unor spații în vederea desfășurării activităților specifice Clubului Pensionarilor.

Tot în ședința lunii august a fost aprobată și Procedura de Înființare și funcționare a Comitetului de elaborare, implementare și monitorizare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Medgidia. Comitetul activează în perioada 2025-2030 pentru prioritizarea la finanțare a proiectelor din strategia menționată.

Referitor la capitolul de investiții și dezvoltare, a fost aprobată documentația tehnico-economică faza SF și  indicatorii tehnico-economici pentru investiția ,,Dezvoltarea infrastructurii verzi și valorificarea terenurilor neutilizate din municipiul Medgidia, județul Constanța”. Obiectivul de investiție este reprezentat de patru terenuri în suprafață totală de 2.0891 mp , pe care vor fi amenajate spații verzi, gradene, alei pietonale și alei de acces cu bicicleta.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *