Pasiunea pentru pescuit le-a adus premii celor mai pricepuți pescari din Medgidia.
Zilele trecute, la Medgidia, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră s-a desfășurat Concursul de Pescuit Sportiv Staționar. Competiția a avut loc în zona dinspre Parcul 1 Mai. Regulamentul a inclus câteva condiții pentru participanți: să fie membri ai Secției de Pescuit Sportiv a Clubului Sportiv Medgidia, posesori ai permisului AJVPS (Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi) valabil pentru CDMN (Canalul Dunăre-Marea Neagră), vizat pe anul 2025, să dețină patru scule cu două cârlige în apă. De asemenea, regulamentul a stabilit că se punctează tot peștele, în afară de guvid și burtă verde. Concursul a debutat în zorii zilei, la ora 6.00, așa cum le șade bine unor pescari cu experiență, iar competiția s-a încheiat la ora 11.00 cu prezentarea capturilor, urmată de cântărirea peștelui și stabilirea câștigătorilor.
Câștigătorii au fost răsplătiți cu premii atractive, iar cei de pe podium au primit și cupe. Clasamentul final a arătat astfel: Locul 1 – Alexandru Drăguț, Locul 2 – Iomer Gezni, Locul 3 – Marian Tănase, Locul 4 – Constantin Jinga, Locul 5 – Gheorghe Davidescu.
Sursa foto: www.tvalphamedia.ro