Consilierii locali din Medgidia au aprobat în ședința extraordinară de îndată din 25 noiembrie 2024 proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2024 pentru aprobarea Procedurii de acordare a facilității privind obligațiile bugetare restante la 31 august 2024 inclusiv, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local al Municipiului Medgidia.
Modificarea vizează prelungirea termenului până la care se pot depune cererile de acordare a acestor facilități până la data de 19 decembrie 2024, în condițiile în care era 25 noiembrie inclusiv.
Reamintim că Hotărârea nr. 211/2024 se adresează tuturor categoriilor de debitori, persoane fizice și juridice, asocieri sau entități fără personalitate juridică și are aplicabilitate până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv, anularea operând pentru obligațiile fiscale bugetare aflate în sold la data de 31 august 2024.
Potrivit procedurii în cauză, debitorii persoane fizice care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale restante în situația în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024. Debitorii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale în situația în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii.
Debitorii persoane juridice care înregistrează obligații bugetare restante la 31 august 2024 inclusiv pot beneficia de anularea accesoriilor cu obligația de a achita integral debitul până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024.
Întreaga procedură poate fi consultată pe site-ul Primăriei municipiului Medgidia la secțiunea Monitorul Oficial – Hotărârile autorității deliberative.
Debitorii care nu au aplicat încă și doresc să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare prevăzute de O.U.G nr.107/2024 se pot adresa Serviciului Impozite și Taxe Locale și Executare Silită cu sediul în sediul strada Poporului 70-72.