Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Primăria Municipiului Medgidia vine în sprijinul cetățenilor care locuiesc sau desfășoară diverse activități în zona Nord a orașului și pune la dispoziția lor un punct de lucru regional.

Pentru a facilita accesul cetățenilor din zona Nord la Serviciul Taxe și Impozite și pentru a reduce timpul de așteptare la casieriile centrale, începând de luni, 14 octombrie, se va deschide un sediu zonal. Situat în strada Independenței nr. 53 B, în stația Intim, punctul de lucru va avea o casierie destinată achitării impozitelor și a diferitelor taxe uzuale, precum și o registratură unde se pot depune cereri și formulare. În acest sens, cetățenii vor beneficia de sprijinul și consilierea unui funcționar de specialitate din cadrul Serviciului Impozite și Taxe Locale și Executare Silită, care va prelua și înregistra cererile și le va transmite spre rezolvare în cel mai scurt timp posibil, au transmis reprezentanții Primăriei Medgidia.

Noul sediu va funcționa după următorul program: de luni până joi între orele 08.00 – 16.00, iar vinerea între orele 08.00 – 13.30.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *