Ziar editat de SC VLP Media Crew SRL
© 2021 Salut, Dobrogea! - Ziar de informare și atitudine

Contact:

Director: Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Primăria Medgidia anunță restricții de trafic pentru zilele următoare.

Reprezentanții administrației locale informează că în perioada 5 – 10 februarie, în intervalul orar 7.00 – 19.00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Călugăreni, pe porțiunea de drum cuprinsă între strada Lupeni și strada Română. Închiderea traficului este datorată necesității unei intervenției rapide pentru reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă.

Autoritatea locală recomandă ca rută ocolitoare strada Tineretului.

Autovehiculele de mare tonaj cu masa maximă totală mai mare de 7,5 tone au accesul interzis la intrarea în localitatea Medgidia prin bulevardul Independenței (zona Petrom).

Reprezentanții primăriei precizează că echipa responsabilă va face tot posibilul să finalizeze lucrarea în cel mai scurt timp posibil. Se va încerca chiar reducerea intervalului orar în care consumatorii sunt afectați. ″Se vor depune eforturi susținute pentru asigurarea funcționalității sistemului de alimentare cu apă în condiții de calitate și siguranță. Pentru informații suplimentare precum și pentru semnalarea unor eventuale probleme privind circulația pe drumurile publice, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0727 854 000‶, se mai arată în anunțul Primăriei Medgidia.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *