Dacă până anii trecuți orașul Eforie nu avea Casă de Cultură, acum fiecare dintre cele două stațiuni care compun unitatea administrativ-teritorială, va avea un centru propriu dedicat activităților culturale.
La Eforie Sud, locul fostului internat – o clădire veche și insalubră – a fost luat de Centrul de excelență ″Carmen Sylva‶, un edificiu dedicat serviciilor educaționale, culturale și recreative. Valoarea totală a proiectului finanțat prin POR 2013-2020 se ridică la peste 23 milioane lei, iar investiția cuprinde și reabilitarea unui număr de opt străzi din Eforie Sud.
Prin crearea acestui centru de excelență, administrația locală Eforie își propune, printre altele, reducerea abandonului şcolar sau diversificarea posibilităţilor de petrecere a timpului liber. Tototdată se dorește îmbunătăţirea ofertei educaţionale prin realizarea în cadrul centrului a unei biblioteci media. De asemenea, în incinta centrului se vor amenaja și două terenuri de squash. Funcțiunea predominantă va fi una cultural-recreativă, întrucât stabilimentul va avea în componență spații educaționale, recreative unde se pot practica diferite sporturi, spații expoziționale sau pentru workshopuri, dar și zone de petrecere a timpului liber. Spațiile pentru destindere și relaxare în aer liber vor completa ansamblul, astfel încât centrul, situat într-o zonă de maxim interes a stațiunii, să devină o atracție.
Investiții de aproape 5 milioane euro în fiecare stațiune
În paralel, la Eforie Nord, autoritatea locală construiește Centrul pentru servicii culturale, educaționale și recreative ″Ion Movilă‶. Valoarea investiției, finanțate de asemenea prin POR, este aproximativ aceeași: 23 milioane lei. Ca și la Sud, și proiectul de la Eforie Nord include reabilitarea a opt străzi. Calitatea vieții comunității locale din Eforie se va îmbunătăți simțitor, întrucât centrul multifunctional va putea găzdui diferite evenimente de ordin cultural, educațional și recreativ. În plus, infrastructura care se va moderniza prin acest proiect, cele opt străzi, va crea un inel median ce va conduce la creșterea atractivității zonei delimitate de acestea.
Ca și la Eforie Nord, funcțiunea predominantă va fi una cultural-recreativă și va avea în componență spații educationale, recreative, unde se pot practica diferite sporturi, spații expoziționale, zone pentru workshopuri sau de petrecere a timpului liber.
În proiect s-a propus și amenajarea a două terenuri de tenis, unul cu suprafață dură tip acrylic și unul cu suprafață sintetică. De asemenea, vor fi reabilitate și create trotuare, spații verzi, zone de acces, inclusiv locuri de parcare.
Ambele centre culturale, aflate într-un stadiu avansat de execuție, ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului.

