Bilanț record la final de 2021 pentru Secția de atletism Turcoaia, din cadrul CSS Tulcea. Sportivii antrenați de Gheorghe Ciulei au reușit să obțină 15 medalii în decurs de un an. Antrenorul, care a fondat acest nucleu sportiv nord-dobrogean în urmă cu 21 de ani, spune că este cel mai bun an din întreaga sa activitate și își dorește, pe viitor, să urce cât mai mulți copii și tineri pe cele mai înalte trepte ale podiumului.
Când a început această poveste frumoasă în viața dumneavoastră?
Gheorghe Ciulei, antrenor de atletism – probe de aruncări – Secția Turcoaia din cadrul CSS Tulcea: De mic copil, sportul a fost viața mea. Când am plecat la Tulcea, nu știam că voi face atletism. Am plecat din clasa a șaptea, în 1978-1979, și am stat vreo 12 ani plecat.
Cine v-a descoperit?
Gh.C.: A venit de la Tulcea domnul Mihai Moruzov, antrenorul CSS Tulcea, soțul doamnei Elena Fidatov (nota redactorului: cel mai cunoscut sportiv tulcean al tuturor timpurilor – campioană mondială la atletism), împreună cu fostul antrenor Ion Popa și m-am antrenat cu domnul Popa. Apoi am plecat la Steaua, în Armată, iar apoi la Chimia – Brăila. Nu prea mi-a convenit și am trecut Dunărea înapoi la Turcoaia. M-am luat de treabă aici. La început nu prea-mi găseam identitatea, mă supărasem că am revenit. Să stai ani de zile prin lumea bună a sportului și să vii la țară deodată nu era ușor. Mama mea chiar mă critica, îmi spunea atunci: ″Ai venit la chiatră (n.r. piatră) și bolovani, măi mamă…‶ (râde). Mi-a venit foarte greu, greu de tot. Eu luasem această decizie pentru că mă căsătorisem. Soția voia să mergem la Brăila, eu nu voiam. În sfârșit, am luat decizia de a ne face o casă aici. Era înainte de Revoluție. Mă plictiseam foarte tare și atunci am început să cochetez cu muzica, dar parcă, totuși, lipsea ceva. Visam noaptea că arunc cu sulița. A fost o perioadă de câțiva ani în care am stat în stresul acesta, cu visele astea nebunești. Apoi am decis să plec la școala de antrenori, la București, iar mai apoi am făcut și facultatea, când am început antrenamentele cu Savinela (n.r. fiica cea mică – multiplă medaliată la aruncarea suliței, campioană națională la Tineret și medaliată cu bronz la Seniori). A fost un vis frumos, parcă a trecut repede. Nici nu știu când au trecut 21 de ani de antrenorat și 12 ani de performanță. Am fost cinci ani de zile vicecampion al României la Tineret. Campion n-am reușit să ajung, dar campioni am scos chiar foarte mulți, peste 40 de titluri, la argint și bronz nici nu le mai știu numărul.
Aceasta a fost poate menirea dumneavoastră, să atingeți treapta cea mai înaltă a podiumului ca antrenor…
Gh.C.: Cred că da. Cred că așa sunt născuți unii și cineva acolo sus cred că a avut grijă de mine. Câteodată mă întreb și eu cum se poate. În momentul de față sunt mândru de Mădălina Manole (n.r. campioană națională la aruncarea greutății). Ea acum a plecat la Constanța. Am avut parte de copii dotați din punct de vedere motric, dar am avut și copii înalți, care aveau toate datele să ajungă campioni, dar s-au lăsat de sport pentru că-și doreau, poate, satisfacții materiale imediate. Și chiar îmi pare rău, pentru că muncești atât de mult cu un copil, te chinui ani de zile și nu e chiar așa ușor, sunt probe tehnice, vă dați seama, fac și disc și suliță și aruncarea greutății. Cam pe aceste probe mă bazez eu. Aruncarea ciocanului nu o fac pentru că este mai dificil, îmi trebuie alte condiții.
″Cei mai ambițioși devin campioni‶
Și când vezi că sunt dotați din punct de vedere motric, visezi la un campionat european, la un nivel mai mare. Cei mai ambițioși sunt cei care au continuitate, își doresc mai mult, dar cei cu adevărat talentați, nu știu care e treaba cu ei, că renunță mai repede. Pe mulți îi tentează recompensele imediate și fac o mare greșeală pentru că sportul te disciplinează, te pregătește pentru viață. Cel puțin în cazul meu așa a fost. Dacă nu făceam sport, nu știu unde aș fi ajuns, ce aș fi devenit. Te disciplinează, dar trebuie să faci performanță cu adevărat. Nu merge să te antrenezi astăzi și să te mai antrenezi săptămâna viitoare, efortul trebuie să fie susținut.
Copilul acesta, Ispas Valentin, care a devenit campion, anul acesta a bătut un competitor venit de la Centrul olimpic de la Piatra Neamț, mai înalt cu zece centimetri. El a fost campion de Juniori III la Craiova, la categoria lui, și, peste o săptămână, a ieșit campion la Cadeți, la Juniori II, mai mari deci cu doi ani. Vă dați seama, la ultima aruncare, la Pitești, a dat 60-64 de metri și el are un metru șaptezeci! Se uitau toți. Are atitudine de sportiv, chiar dacă este mic de statură. Toți sportivii pe care îi antrenez sunt din Turcoaia. Acum a plecat Savinela la Tulcea să formeze acolo altă grupă. Noua generație pe care o am este formată din copii înzestrați la rândul lor: Vlad Dima și Roșu Narcis, medaliați anul trecut la Copii, campioni și vicecampioni la aruncarea suliței și aruncarea greutății. Ei au fost descoperiți de Savinela, pentru că ea a stat vreo doi ani aici și își făcuse grupă. Acum i-am preluat eu.
Aveți o bază sportivă unde vă desfășurați activitatea? Unde antrenați?
Gh.C.: A fost greu la început, prima dată antrenam într-o clădire veche a Direcției Sanitar-Veterinare. Prima mea sportivă, care a devenit și campioană balcanică, pe care am pregătit-o în acea perioadă, a fost Anghelaș Ramona. În timp, domnul Cătălin Purice, directorul școlii, ne-a dat un corp al unității de învățământ unde avem o sală improvizată, iar pentru mine este excepțională. Avem materiale și din cele ale școlii, dar ne-au ajutat și Primăria Turcoaia și CSS-ul (n.r. Clubul Sportiv Școlar Tulcea de care aparține Secția Turcoaia). Pot să spun că sunt ajutat din ambele părți.
Ar trebui să fie și recompensați sportivii care obțin rezultate…
Gh.C.: Au mai fost premiați de-a lungul timpului, dar de pe vremea lui Boc au cam scos premierile. La gală (n.r. Gala Sportului Tulcean) au fost premiați, Direcția Județeană de Sport le-a dat câte ceva. Valentin Ispas a fost al zecelea sportiv pe județ, iar Mădălina Manole a fost a patra.
Este o performanță demnă de luat în seamă.
Gh.C.: Da, este o performanță mare. Să vii de la Turcoaia cu doi sportivi în primii zece nu e puțin lucru. Am avut multe medalii și în alți ani, am avut la toate categoriile, dar niciodată nu am avut la Seniori și Tineret. Mădălina Manole este o copilă, nu mare la stat, dar pune suflet, are niște calități motrice care au ajutat-o să învingă competitoare de un metru optzeci-optzeci și cinci, și ea are un metru și șaizeci și șașe. Unii chiar se mirau de performanța ei, de calitățile ei excepționale. Vă dați seama, a luat șase medalii: dublă campioană națională la Juniori I, vicecampioană la Tineret, dublă medaliată cu bronz la Seniori. Deci a luat șase medalii într-un an de zile! Și a obținut toate aceste rezultate ținând cont și de faptul că a făcut naveta între Măcin și Turcoaia timp de patru ani, cât a fost la liceu. Vă dați seama ce sacrifii a făcut! Să te trezești la ora 5.00-6.00, să pleci cu autobuzul dimineață la Măcin. Începea orele, apoi la ora 14.00 se întorcea, venea direct la antrenament, nemâncată de multe ori. De aceea spun că sunt copii foarte ambițioși, iar efortul a fost cu atât mai mare cu cât veneau direct de la cursuri. Îmi era și milă să trag de ei după o zi de școală, încercam să nu-i forțez, dar uite că au reușit să atingă performanțe deosebite. Mădălina a împlinit 18 ani și este anul întâi la Facultatea de Educație Fizică la ″Ovidius‶, în Constanța. Acum își continuă cariera la Constanța. Eu am avut noroc cu liceul de la Măcin, că au rămas în zonă și nu i-am scăpat. Dar totuși sunt eforturi mari. Trebuie să fim conștienți că sunt și copii care obosesc deși nu fac sport de performanță și le vine greu să se țină de școală.
Profesorii sunt înțelegători?
Gh.C.: Unii spun că sportul te prostește, dar părerile sunt împărțite. Sunt profesori care nu înțeleg partea cu sportul. Dar, din fericire, sunt și copii care îmbină sportul și cartea cu brio, și sunt peste cei care doar învață. Există și campioni naționali mai buni la învățătură decât unii care tocesc zi de zi.
Pe Valentin Ispas de când îl antrenați?
Gh.C.: El se antrenează de vreo șapte ani cu mine, de la Copii III, și mereu a fost medaliat. Cred că are vreo 30 de medalii, vreo opt titluri de campion al României. El a avut și două medalii de bronz la Greutate anul ăsta și locul IV la Disc, la Craiova. Deci, la Craiova, a fost campion la aruncarea suliței, la vârsta lui, de Juniori III, locul III la reutate, și a mai avut o medalie de bronz la sală, la Bacău. Plus că a obținut și un loc IV la Disc de era cât pe ce să ajungă pe podium, pe locul III. Deci este un copil excepțional, cu niște calități deosebite. Mă uit la el că își dorește să fie cât mai bun, și face și el naveta la Măcin. E clasa a noua acum. Toți copiii care fac performanță au nevoie de o alimentație adecvată. Ei mănâncă sănătos. La sat, aici, sunt alte condiții. Probabil că și datorită acestui fapt sunt atât de puternici. Se face diferența când intru cu ai mei în sală, unii chiar mă întreabă unde i-am găsit. (râde) Se vede că sunt crescuți în mijlocul naturii. Putem spune că acesta este și un atu al lor, că sunt mai căliți, mai rezistenți decât alții.
La ce vârstă poți începe să practici un astfel de sport?
Gh.C.: La altletism aici la noi au înscris și la Spiriduși, la nouă ani-opt ani, dar încep cu jocuri, cu ștafete, săritură, viteză, cu triatlon, pentatlon, până le găsim proba la care sunt mai buni.
Ce calități trebuie să aibă un copil pentru a face performanță?
Gh.C.: Prima calitate este viteza, altele se mai formează, dar fără viteză nu poți face nimic. Îndemânarea este și ea importantă, dar și voința, ambiția. Asta îmi doresc cel mai mult, să aibă ambiție. Important este să nu renunțe. Mulți au cedat. De-a lungul anilor am avut copii excepționali, dar care nu au reușit să meargă acolo unde mi-am propus eu, pentru că au renunțat. E și un sport care necesită un efort mai mare de voință. Aici este ca în viață, trebuie să te lupți cu tine. Atletismul nu este un sport de echipă, să îți dea cineva pasă. Aici te lupți doar tu, tu ești cel care decizi, în echipă cu antrenorul, bineînțeles, dar depinde de tine ce vei face. Aici ești singur, spre deosebire de sporturile de echipă, și probabil de-asta se plictisesc unii. Chiar și Ispas, când l-am selecționat, zicea: ″Mă duc la fotbal.‶ Acum îmi zice: ″Nu făceam nimic cu fotbalul dacă mă duceam. Nu aveam atâtea medalii.‶
Ce vă doriți pentru anul viitor?
Gh.C.: În primul rând sănătate, să putem să ieșim din nebunia asta și, bineînțeles, să obținem rezultate cât mai bune. Mereu mi-am dorit să obținem o medalie-două, dar anul acesta a fost unul plin. Mădălina a plecat, am rămas cu Ispas. Am copiii medaliați – pe Dima Vlad și Roșu Narcis – acum au trecut și ei la Juniori, o categorie mai mare deci și cred că va fi mai greu. Ne-am stabilit ca obiectiv o medalie-două maxim, pentru toate categoriile. Un an nu seamănă cu altul, așa că este posibil să nu mai avem atâtea medalii. Cum a fost acum, în 2021, îmi vine greu să cred că voi mai prinde așa ceva, ca să merg până la Seniori. Dar dacă luăm o medalie-două, și avem câțiva copilași care promit, sunt mulțumit. Chiar sâmbătă plecăm la Bacău, la un concurs de copii, la Cupa de Iarnă, și vreau să-i rodez. Am cinci-șase copii și vreau să văd dacă sunt de viitor. E primul lor concurs.
A consemnat Manuela LUNGU-MOLDOVEANU
1Comentariu